Faptul că Partidul România Mare nu a mai obţinut voturile pentru a avea eurodeputaţi poate părea azi o banalitate, dar când am spus eu în urmă cu câţiva ani că acest partid va dispărea am fost privit cu mari suspiciuni de colegii mei. Şi este un semn că societatea şi electoratul s-a maturizat foarte repede şi şi-a dat seama că mesajele politice naţionaliste şi antisemite nu au nicio căutare azi şi că dacă nu se modernizează asemenea partide vor dispărea în cele din urmă. Nici măcar nu au şansa unei invazii de imigranţi, pe care să-i urască, să le dea foc la case etc. Jucăria lui Vadim din ultimii şaptesprezece ani s-a stricat şi El lider maximo s-a trezit cu un partid marionetă care se mişcă spasmodic, exact ca iepuraşii rămaşi fără baterie, dintr-o reclamă celebră. Ei, cam asta-i.  

 M-am întors de la Paris dar nu am scăpat de scris, acum mi-am început articolul pentru o revistă din Bucureşti, dar cred că va ieşi unul foarte lung. Voi strânge în el toate imaginile, ideile, impresiile de la acest colocviu foarte reuşit, în opinia mea. Argumentele mele, în articol.

 Azi a avut loc un eveniment cultural la standul editurii Hasefer, de fapt la standul 28 al Minorităţilor Naţionale, lansarea cărţii mele despre Mihail Sebastian şi a unui alt volum al cărui autor venea din Rusia şi era un supravieţuitor al Holocaustului. Domnia sa era prezent la standul editurii şi e un personaj foarte simpatic. Special guest stars, mama şi George. Săracul, nu prea înţelegea el ce se întâmplă şi a strigat pe tot parcursul ceremoniei: "Unde-i tata? Unde-i Dian?". Nu prea înţelegea el la doi ani şi două luni de ce stau acolo.

  A fost foarte frumos, într-un colţ mai retras din tumultul general, am semnat câteva cărţi, de la Litere au venit două dintre studentele cele mai frumoase şi mai inteligente, evident a fost un eveniment pentru noi toţi şi ne-am bucurat chiar dacă nu a avut decât o amploare mai mică, nu a fost nici măcar trecut în programul general al târgului Gaudeamus. Dar era o lansare pentru iniţiaţi, pentru iubitorii operei lui Sebastian. Mâine dimineaţă zbor cu o cursă Tarom spre Paris, unde sâmbătă seara va avea loc un colocviu internaţional http://www.icr.ro/filiale/evenimente_a.php?cod=430&cod_filiala=10 

organizat de doamna director ICR Paris Magda Cârneci la care vor mai lua parte domnii George Banu, Andrei Oişteanu, leon Volovici, Edgar Reichman şi doamna Carmen Muşat, sper că nu am uitat pe cineva important. Luni, când voi reveni în ţară promit să revin cu detalii de la Paris.

 Oricum Parisul e blocat de vreo câteva săptămâni de o grevă generală, aşa că nu voi avea nimic de făcut decât să stau la hotel şi să citesc exact ca Dostoievski, el când ajungea la Paris nu alerga pe la catedrale sau prin parcuri sau mai rău prin cimitire ci citea în camera de hotel. Şi probabil o să urmăresc cu sufletul la gură ştirile despre ziua de vot din România.

 

P.S. Nu uitaţi să mergeţi la vot, eu voi încerca să votez duminica la ambasadă, dacă nu e o coadă kilometrică, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.

 M-am delectat în ultimele zile citind tot felul de note informative din dosarul lui Constantin Noica alias Dan Nica de la CNSAS, care mai de care mai tragicomice. Cea mai amuzantă mi s-a părut cea prin care filosoful îşi invita cei mai buni prieteni, pe Paul Anghel, Edgar Papu şi alţi doi trei apropiaţi la hotelul Ambasador, la o masă festivă cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice, fără să ştie că printre invitaţi erau şi securişti şi că aceştia de fapt plăteau nota de plată. Rezoluţia Securităţii era clară, "masa festivă a fost organizată de noi ", probabil că scrumierele aveau fund dublu iar dacă erau scuturate din buchetele mari de flori ar fi căzut zeci de microfoane. Aşa să îţi tot sărbătoreşti ziua onomastică!

 Zilele acestea am fost extrem de ocupat cu seminarele Havas, am scăpat cu bine de literatura proletcultistă, apropo, lângă Chilipirim, la sala Dalles este deschisă o expoziţie despre drama Estului Europei cu ocazia aniversării mişcării Solidarnosc. Dacă nu aţi văzut-o daţi fuga să o vedeţi, imaginile sunt grăitoare, rafturi goale de alimentară, tipografii clandestine dar nu vă spun chiar tot. În târgul propriu zis mare teroare, deşi se numeşte Chilipirim cărţile sunt parcă mai scumpe decât în librării. Mă tot chinui cu tot felul de chestii administrative, alerg în toate părţile ca să descopăr că am nevoie de tot felul de semnături, mă rog, trec printr-un soi de perioadă primum vivere, deinde philosophare. Primum vivere, deinde bloggare. Când am puţin timp liber, citesc pe sărite sau pe diagonală, pe lângă Caleidoscop şi Meridiane sovietice, reportajele lui Geo Bogza, voi relua toate romanele şi jurnalul lui I.D. Sârbu, abia aştept să le recitesc, am terminat Klein spuse Klein, titlul corect e colegul meu din Braşov, Mihai Ignat spuse Klein, şi azi am început romanul doamnei Monica Lovinescu, Cuvântul din cuvinte, şi o biografie a lui Eugene Ionescu scrisă de fiica sa, doamna Marie France. E ceva, nu-i aşa? Sunt cărţi de bibliografie, dar unele sunt extraordinare, azi m-am amuzat cu Olanda lui Mihail Sadoveanu şi Rapid- Constantinopole-Dioram jurnalul bizantin al lui Camil petrescu? Cine spunea că literatura interbelică trebuie să fie toată plicticoasă. Şi mă pregătesc pentru Gaudeamus, mi-am făcut o listă scurtă cu achiziţii, din păcate nu voi în ţară până la sfârşitul târgului, dar sunt multe evenimente programate atunci, lansarea Orbitorului trei în unu şi nu numai. Promit să vă ţin curentaţi.

  Gata, a apărut! Pentru mine Moş Crăciun a venit ceva mai devreme, pe 1 noiembrie. În dimineaţa aceasta trebuie să trec pe la editură ca să-mi ridic cartea nou născută, Mihail Sebastian. Proiecţii pe ecranul culturii europene, şi am emoţii mai mari decât am avut când s-a născut băiatul meu!!! De săptămâna viitoare va intra probabil şi în librării. Trebuie să le mulţumesc tuturor celor care au crezut în şansele acestei cărţi. Francezii au un termen special prin care îi desemnează pe scriitorii tineri care sunt luaţi sub aripa unora cu mai multă experienţă: un "poulain". Asta mă simt şi eu acum, un mânz ceva mai mare. Voi începe lista cu profesorul Paul Cornea, cu colegul meu de catedră Johnny Manolescu, şi o voi continua cu dl. Ştefan Iureş, directorul editurii Hasefer, cu doamna şi domnul Oişteanu, cu dl. profesor Leon Volovici, cu regretata Cornelia Ştefănescu sau cu Dorina Grăsoiu, cu dl. profesor N. Manolescu, şi cu referenţii tezei de doctorat, doamna profesoară Irina Mavrodin şi Al. Călinescu, cu dl. Done Stan care a conceput coperta, şi cu studenţii mei care au fost martorii scrierii ei pentru că mi-au suportat cu stoicism digresiunile de-a lungul a câtorva generaţii succesive. Şi nu vă speriaţi, nu mă opresc aici, lucrez mai intens ca niciodată la alte cărţi, sper să fie gata până la sfârşitul anului 2008, dar nu vreau să vă stric surpriza de atunci.

 

P.S. Cartea a plecat chiar azi către librării. Cartea a fost sponsorizată de Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României. Va avea probabil loc şi o lansare la Târgul Gaudeamus, pe data de 22 noiembrie. Va astept pe toti la lansare.

 http://lucescu.blog.cotidianul.ro/files/2007/10/blogul_fata_cu_reactiunea.pdf.

Pavel Lucescu, cunoscutul jurnalist şi blogger ia pentru prima oară poziţie împotriva unor atacuri tot mai dure împotriva bloggerilor. Motivul pentru care aceştia sunt denunţaţi de ziarul Gîndul dar şi de alte organe de presă ar fi că aceştia au redus mult din publicul revistelor sau ziarelor tradiţionale, tirajele au mai scăzut şi presa se simte ameninţată. Dl. Pavel Lucescu crede, exact ce credeam şi eu, că jurnaliştii şi bloggerii se înrudesc, că bloggingul adevărat e de fapt o formă de jurnalism, şi că un public se menţine şi se cultivă, atât în presă cât şi pe blog. Eu cred că ziarele sau revistele culturale şi blogurile ar trebui să colaboreze mai mult, o parte dintre bloggeri ar trebui atraşi spre presă, evident au scopuri comune, şi anume să promoveze valorile culturale ale momentului, indiferent de orientarea ideologică sau de tendinţa redacţională. De mai multe ori am găsit în articolele din Cotidianul idei interesante, am reacţionat la ele şi am scris la unison, alteori am reacţionat polemic, dar nu m-am simţit niciodată agresat de colegii mei, jurnaliştii. Cred că avem multe de învăţat unii de la alţii încă. Şi apropo azi am aniversat cel de-al o sută mii-lea vizitator al Poienei lui Mayuma.  Nu ştiu cine e, i-aş fi trimis un email dar ştiu că blogul a crescut odată cu ţara, şi că există datorită cititorilor săi, care vorba celor de la Academia Caţavencu sunt mai deştepţi decât autorul lui. Şi nu e doar un soi de captatio benevolentie… Nu ar fi exclus ca şi bloggerii să poată primi pe viitor o legitimaţie de jurnalist, aşa cum s-a întâmplat deja în S.U.A. în câteva situaţii.

 În privinţa blogurilor culturale, am mai spus-o, ele îşi au deja publicul lor, cresc frumos şi armonios, şi nu îşi propun să concureze revistele literare ci să colaboreze cu ele, să le complinească şi să propună teme suplimentare. Blogurile culturale nu ar putea suplini existenţa revistelor literare, nici nu îşi propun dar fac în felul lor, mai direct, ceva mai puţin sofisticat dar deschis spre un public mai larg şi cu un limbaj mai simplu, o bună propagandă culturală. Evident nu sunt convins că ţin loc de operă critică, nu mi-aş face din asta o profesiune, din acest motiv eu voi continua să colaborez cu revistele culturale sau să scriu cărţi, în care mă pot exprima altfel decât în aceste texte foarte scurte.