Steaua bate Borisov! La Prima TV , V. Ianţu prezintă o emisiune TV în gen Ştii şi câştigi dar în care dacă ieşi din cursă trebuie să recunoşti că eşti mai fraier decât un elev de clasa a cincea. Eu m-am gândit să-l rog pe dom Gigi Becali să revină în emisiunea lui Robert Turcescu şi să recunoască în direct că Hagi e un mare antrenor pentru că a calificat Steaua în Champions League! Bravo, Steaua, bravo, Zapata! Dumnezeu a fost stelist în seara asta! Şi apropo, în seara asta mi-am amintit că Ioan T. Morar a rămas fără emisiune, eu i-am propus să-şi schimbe televiziunea pentru că era unicul show cu şi despre cărţi pe care îl prindeam, având în vedere că mi s-a ars televizorul cu care prindeam TVR Cultural. cred că televiziunile astea comerciale rău pot înţelege mai uşor decât TVR care mai are în plus şi obligaţia de a face cultură, având în vedere că e totuşi un post naţional, pe care îl plătim noi, cu abonamentele noastre. Eu aş dori să se suspende şi Surprize, surprize că oricum nu m-am uitat niciodată la emisiunea asta, şi să vedem ce se va întâmpla. Dar cum îmi povesteau vreo doi trei studenţi din Seul, se pare că unii au înrădăcinată în creier ideea că cititul poate fi o pasiune costisitoare şi plicticoasă, şi că domnii din TVR nu au citit mai nimic la viaţa lor. Poate măcar regulamentul de ordine interioară, sau legea audiovizualului. Ştiu clar acum cine nu ne citeşte, sau mai bine spus cine nu a citit niciodată nimic. Măcar noi, bloggerii, să ne solidarizăm cu dl. Morar, http://morar.catavencu.ro/2007/08/28/lumea-nu-mai-citeste-la-tvr/

nu ştiu,  să facem un happening, să trimitem cărţi domnilor din conducere.

 By the way, nici Mamaia 2007 nu mă interesează absolut deloc, aş dori să văd maides pe micul ecran Orchestra Filarmonică din Viena sau pe cea din Salzburg, prietenii lui Strauss, sau cei ai lui Mozart ştiu de ce.

 Măcar peste vreo treizeci de ani să sperăm că vom avea politicieni citiţi, după votul uninominal şi după ce copiii de azi care se uitau la emisiunea domnului Morar vor intra în parlament. Nu mai scriu nimic, m-am enervat şi mi-a zburat muştarul academic. Pe urmă iar voi fi acuzat că am un stil puştesc. Noapte bună! Găsim noi o soluţie mâine! Hai Steaua!

Au trecut vreo şase ani de când revista Observator cultural (nr. 45-46-din 2001) a iniţiat un top ten romane româneşti. Atunci am răspuns cam aşa:

"1. Craii de Curtea-Veche – Mateiu I. Caragiale;
2. Intimplari in irealitatea imediata si Vizuina luminata – Max Blecher;
3. Morometii – Marin Preda;
4. Creanga de aur – Mihail Sadoveanu;
5. Lumea in doua zile – George Balaita;
6. Femeia in rosu – Mircea Nedelciu, Mircea Mihaies, Adriana Babeti;
7. Cartea de la Metopolis – Stefan Banulescu;
8. Orbitor – Mircea Cartarescu;
9. Exuvii – Simona Popescu;
10. Dimineata pierduta sau Matei Iliescu sau Tache de catifea sau Adela sau Femeia in fata oglinzii sau Frumoasa fara corp sau Maitreyi sau Viata si opiniile lui Zacharias Lichter sau Bunavestire sau Vestibul sau Galeria cu vita salbatica sau Ambasadorul sau Patul lui Procust sau Bibliografia generala si lista ramine deschisa."

Clasamentul final a ieşit aşa:

"1. Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale 458,5
2. Patul lui Procust de Camil Petrescu 416;
3. Morometii (I) de Marin Preda 378,5;
4. Ion de Liviu Rebreanu 290,5;
5. Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu 256,75;
6. Padurea spinzuratilor de Liviu Rebreanu 235,5;
7. Creanga de aur de Mihail Sadoveanu 230,5;
8. Intimplari in irealitatea imediata de M. Blecher 180,25;
9. Cartea de la Metopolis/Cartea Milionarului de Stefan Banulescu 164,75;
10. Bunavestire de Nicolae Breban 149,5"

 

Pot constata că m-am cam eschivat la cea de-a zecea poziţie însă, în linii mari am reuşit să găsesc răspunsurile corecte. Probabil Orbitor o mai fi urcat o pozitie sau doua de atunci.

 

În 2007 colegul meu Cristi Banu,  http://www.politichii.ro/index.php?p=91  vrea să agite iar blogosfera cu un astfel de top. Eu nu mi-am schimbat opţiunile de atunci dar leapşa merge la nişte bloggeri care mă pot ajuta, la Luciat, la textier, la vasile garnet, la hiacinth, si la dragos c .I wonder, cum avem prea multe romane frumoase in literatura română nu ar fi bine să-l extindem la un top twenty?

 Cioran nu e un autor simplu, cred că m-am apropiat de cărţile lui relativ târziu, după 1990, când a început la editura Humanitas Emil Cioran mania. Treptat s-au adunat toate cărţile, am început să iau şi ediţiile în limba franceză, sunt acum mândrul posesor al tuturor cărţilor sale, ba chiar i-am citit şi dosarul de urmărire aflat în arhiva CNSAS. Nu ştiu ce va ieşi din asta, probabil că voi scrie o carte, vorba profesorului Idel aplicată lui Eliade i se aplică şi amicului său din Paris, despre Cioran nu poţi scrie doar un articol ci o carte întreagă. Mă mir că nimeni nu a remarcat dintre biografii lui ceea ce remarcau cei de la Securitate şi anume că de-a lungul vieţii sale a refuzat orice premiu literar, inclusiv sumele de bani aferente, că a existat o consecvenţă între om şi biografie, că nu l-au tentat bunurile materiale sau titlurile, şi că a trăit modest în mansarda lui pariziană, punând în practică ideile amicului său Eliade din adolescenţă. Pe coperta unei carti de corespondenta cu un fotograf german, Friedgard Thoma, e o poză pe care le-am arătat-o studenţilor care s-au prăpădit de rîs, cu Cioran legându-şi un şiret iar pantoful se găseşte pe capota unei maşini foarte scumpe din Paris. Nu pot să-mi închipui ce s-ar fi întâmplat dacă Cioran se întâlnea cu limuzina de sute de mii de dolari a lui Gigi Becali. Cioran e un soi de ascet modern, sunt sigur de asta, a trăit în ashramul său şi a meditat asupra nimicniciei. În textele sale am simţit influenţa lui Nietzsche, Schopenhauer, a misticilor din toate culturile, a profetismului rusesc, evreiesc sau de aiurea, a sufletului slav, a muzicii lui Bach, a aforismului romantic, a filosofiei fragmentare, dar şi a existenţialiştilor, a lui Kierkegaard, foarte multă mirare socratică, dar nu mă împac cu tezele lui din tinereţe cu cele enunţate în Schimbarea la faţă a României pe care le-a demontat într-o superbă operă analitică Marta Petreu.

 Caietele lui Cioran nu sunt nişte jurnale, în sensul modern al cuvântului, de altfel autorul lor se războieşte cu specia asta, acuzând-o că ar fi de fapt o sursă infinită de bârfe şi zvonuri, teoria lui seamănă puţin cu rechizitoriul făcut de Proust metodei lui Saint-Beuve. Sunt un soi de şantier interior, de element de control al întregii sale opere, fără de care ar fi mai greu de înţeles gestaţia tuturor cărţilor sale. Eu le-aş considera mai curând un soi de joc poetic, în sensul definiţiei din cartea lui Huizinga, Homo ludens, un soi de renga monologat, în care ideile filosofice trec prin lanţuri imense de metamorfoze. Sunt închise în aceste caiete toate cărţile pe care Cioran le-a scris dar mai ales cele pe care nu le-a scris, cele care există ca potenţe pure.

 Aici se găseşte esenţa operei lui Cioran, de altfel am evitat întotdeauna cărţile sau criticii care sfârşesc prin a cita, topiţi de admiraţie, anumite fragmente. Unul din profesorii noştri, odată ajuns la Cioran, s-a apucat să ne înşire la cursul de master o lungă serie de citate. Prefer să mi-l imaginez pe Cioran încheindu-se la şiret pe maşina vreunui burghez ceva mai răsărit de la noi. Oricum în poza aceea seamănă foarte bine cu Diogene, strămoşul lui ceva mai îndepărtat. Citiţi caietele lui Cioran, deşi au îmbibate foarte multă moarte, dacă doriţi să vedeţi ce mai înseamnă melancolia în secolul XX.

 Recent, doamna Ioana Diaconescu a început să publice un serial în România literară intitulat Mircea Eliade în vizorul Securităţii. Vi-l recomand cu căldură, mai ales că vreo săptămână am citit şi eu acest dosar, în urmă cu vreo patru cinci luni, pentru a mă documenta pentru o carte la care lucrez. Eu am rămas relativ dezamăgit de lipsa de profesionalism a securiştilor care se ocupau de marii noştri savanţi români din diaspora dar treacă de la mine. Oricum e o lectură pentru cei care au nervii tari. De altfel sunt convins că acesta nu e întreg dosarul ci doar o variantă pusă cap la cap de serviciile secrete pentru a-i aburi pe cercetători. Lipsesc din dosar zone întregi ale activităţii lui Eliade, lipsesc celebrele transcrieri ale unor convorbiri telefonice, etc. Dar sper că, peste ani şi ani, vorba formaţiei Holograf alţi cercetători vor putea avea acces la dosarul integral.  

Cântec incert

 

Nu tu erai în seară şi lumină, nu,

Ci amintirea numai sau poate anotimpul,

Abia te împlineşti din ceasul când te ştiu,

Şi te destrami odată- aerian- cu timpul.

 

Treci între două vieţi şi clipe inegale,

Împărăţind arar şi îndoilenic peste

Acest minut al arătării tale

Şi nu mai ştiu dacă seară sau amintire este.

 

Creşti în cuvântul meu şi în cuvânt descreşti,

Precum un zbor nesigur descumpănind pe ape.

De ce te pierzi aici şi-n care lume eşti

În clipa când te simt departe şi aproape?

 

Mihail Sebastian, 18 martie 1928

 La întoarcerea de la Sighişoara am făcut câteva opriri. Cea mai importantă, este cea din Saschiz, unde am vizitat Biserica Evanghelică din localitatea săsească, din păcate monumentul purta urmele trecerii timpului. În altar şase pietre de marmură aminteau numele soldaţilor din sat morţi în cele două conflagraţii mondiale şi al saşilor deportaţi în Siberia, exact ca în filmul lui Radu Gabrea, ecranizare a unui roman celebru, Cocoşul decapitat. Biserica în stil gotic şi cu altarul în stil romanic are o superbă dar minionă orgă, iar aici se ţin încă anual conecrte şi s-au făcut foarte multe înregistrări, se pare că rezonanţa ei e unică în lume. România adăposteşte nişte opere din patrimoniu universal şi ar fi păcat să le pierdem din cauza neglijenţei sau incompetenţei celor care se ocupă de acest domeniu. Din păcate satele săseşti nu prea arată foarte bine, m-am gândit că s-ar putea naşte o iniţiativă culturală, înfiază o casă săsească. Bucureştenii ar putea prelua doar cu titlu tranzitoriu, până la întoarcerea vechilor proprietari câte o casă săsească pentru a o salva de la moarte. Cap de listă este evident Prinţul Charles, cel care a popularizat enorm acest  fenomen al morţii caselor sasesti în Marea Britanie. Din fericire câteva case din Saschiz fuseseră deja renovate iar lucrările de consolidare a bisericii cu un turn uriaş debutaseră deja. Şi casele din Sighişoara arătau destul de rău, mi se pare mie sau festivalurile astea medievale cu tot felul de trupe de muzică rock şi cu tot felul de indivizi cel putin curiosi au distrus în profunzime oraşul. Atîta înconştienţă nu am pomenit, cetatea asta trebuie refăcută urgent şi protejată de toate hoardele astea care o invadează periodic. Cred că dacă nu am reuşit să salvăm Vama Veche măcar să salvăm Sighişoara.

 M-am întors aseară de la Sighişoara de la colocviul Mihail Sebastian. A fost excelent, am mers cu un microbuz pus la dispoziţie de Comunitatea Evreilor din România, organizatorii mesei rotunde Centenarul Mihail Sebastian în cadrul unei manifestări mai ample, Festivalul Pro Etnica 2007, http://www.proetnica.ro/programro2007.pdf 

însoţiindu-i pe domnii Geo Şerban  şi Ştefan Cazimir, cu soţiile şi pe dl. Ştefan Iureş, directorul editurii Hasefer. Doamna Magdalena Boiangiu, cunoscut redactor la revista Dilema şi distins analist de politică externă, a sosit la Sighisoara cu trenul.. După ce am făcut aproximativ 7 ore pe un trafic infernal, la ora 16 ne-am deplasat la Sala festivă a primăriei din Sighişoara unde a avut loc manifestarea. A ieşit un adevărat regal, erau şi mai multe televiziuni prin preajmă aşa că aţi putea vedea câteva secvenţe pe TVR Cultural sau TVR Internaţional în primele zile din luna septembrie. Moderator a fost domnul dr. Aurel Vainer, preşedintele F.C.E.R. S-a discutat franc, s-au pus întrebări tăioase, au fost intervenţii din sală, tocmai pentru a stabili care mai este locul lui Mihail Sebastian în cultura română şi în cea universală. Fără să ne dăm seama timpul a trecut şi când ne-am ridicat de la prezidiu am constatat că trecuseră 3 ore şi jumătate. Seara am cinat la Casa Wagner şi ne-am culcat deşi trupa Desperados avea un concert pe o scenă deschisă aşa că nu am prea am putut închide un ochi, pentru că solistul urla ca… disperatul. Dimineaţa, mi-am rezervat o oră pentru a vizita cetatea, am făcut poze peste tot în stil nipon, apoi am luat micul dejun şi dimineaţa ne-am întors spre Bucureşti. A fost o experienţă minunată, şi în tot acest timp a mai fost cineva cu noi, spiritul lui Mihail Sebastian, destul de reticent se pare la ideea de centenar şi de statuie literar. Pe drum criticul şi istoricul literar Geo Şerban, editor al Caietelor Sebastian, supliment al ziarului Realitatea evreiască, a fost sunat de o doamnă, o enigmatică doamnă Nadia, care locuieşte în Elveţia, în vârstă de doar 82 de ani şi care a fost ultima iubită… virtuală a lui Mihail Sebastian. Cu dl. Şerban şi domnul profesor Cazimir am depănat întreaga istorie a literaturii române, aşa că pasagerii microbuzului au fost pe rând Nae Ionescu, Maruca Cantacuzino, Al. Paleologu, Caragiale, Cella Delavrancea, fata lui Caragiale, Marcel Iancu, etc. De fapt ea se îndrăgostise de marele scriitor, dar el o iubea pe Leni Caler, vechea poveste. Şi la dus şi la întoarcere domnul profesor Cazimir, cu care am avut bucuria să colaborez în primii mei ani de asistenţie, ne-a întreţinut cu lunga lui suită de bancuri, epigrame şi întâmplări reale din viaţa domniei sale, şi am râs până la lacrimi, astfel încât cele peste 14 ore petrecute în microbuz au trecut ca prin vraja. Inteligenţa şi umorul domniei sale nu au vârstă, iar la Sighişoara cu toţii am fost seduşi de poemul ales din opera lui Mihail Sebastian, CINTEC INCERT. A fost foarte frumos, o experienţă spirituală şi am avut senzaţia că cei prezenţi. alături de organizatori, au fost aleşi pentru că împărtăşesc aceeaşi dragoste pentru opera marelui scriitor român.

 

P.S. Pozele, doar câteva sunt acum pe foto blog.

 Achiziţii interesante azi, în linii mari eu cumpăr numai cărţi serioase, am luat azi la creme de la creme, Caietele lui Cioran, toate trei, un teanc de cărţi de şi despre Mircea Eliade, ediţia adoua din monografia lui Radu Enescu despre Franz Kafka, maestrul meu, Celeste Albaret, Monsieur Proust, din librării şi de la cabănuţa acea de lemn din faţa Facultăţii de Litere unde veţi descoperi cea mai bună selecţie de carte de cultură din Bucureşti şi un moşulică jovial şi inteligent care aduce numai cărţi super, cu ajutorul lui am descoperit în cinci minute De la Zalmoxis la Genghis han pe care o caut de vreo cinci ani, cunoscătorii ştiu că e o carte extrem de rară pentru că au dat ordin să fie topită sau s-a retras o parte din tiraj din librării. Un singur volum din Jurnalul doamnei Monica Lovinescu, pe celelalte le iau mîine sau poimâine după ce mă reîntorc de la Sighişoara. Vreo trei cărţi de Alexandru Paleologu, pentru colecţia mea de critică şi eseu, un Pitoresc şi melancolie, carte la care ţin foarte mult, numai spun că e de Pleşu ca să nu mă fac de râs. O ştiu pe dinafară, am scris un referat pentru proful de Estetică iar acesta m-a felicitat pentru alegere. Dar câţi profesori nu m-au felicitat după examene? Mă mai gîndesc şi vă spun. Şi în perioada următoare mai am câte ceva de cumpărat. Vă spun un secret, secretul lui Polichinelle. Eu cumpăr doar cărţile despre care vreau să scriu cândva sau pe care le folosesc sau le-am folosit în cărţile mele. Asta ca să nu mă mai întrebaţi ce proiecte am. Nu vreţi să facem o expediţie cândva, să alergăm prin librării sau anticariate împreună ca să vă spun ce cărţi ar merita să cumpăraţi? Dar nu e nevoie, trebuie doar să citiţi blogul. I promise to keep u all updated.  

 Gata, cartea despre Sebastian va apărea în acest an, se va numi Sebastian sau setea de tragic. Proiecţii pe ecranul culturii europene şi va face parte din cărţile publicate cu ocazia centenarului sărbătorit în acest an. Vă anunţ când va apărea cartea,  de unde o puteţi procura, evident dacă vă interesează autorul .

 Daca mai aveti timp sa cititi cam tot ce a scris John Galsworthy, gasiti Forsyte Saga aici, http://etext.library.adelaide.edu.au/g/galsworthy/john/ iar restul operei dincoacehttp://onlinebooks.library.upenn.edu/webbin/book/search?author=John+Galsworthy&amode=words&title=&tmode=words. Si daca va vine sa credeti noi am sarit peste romane la cursul de literatura engleza, cred ca erau prea multe. Ca sa spun despre Sebastian, ca tot plec la colocviu joi la ora 7.00. Lui nu-i prea placeau cartile lui Ionel Teodoreanu, tot avocat pledant, i-a scris niste cronici foarte defavorabile la carti. Mie imi plac,  dar asta e o cu totul  alta chestiune. La un moment dat cei doi s-au intilnit undeva prin provincie, in timpul unui proces, Teodoreanu era de partea acuzarii, iar Sebastian era aparatorul. Si pentru ca procesul a durat citeva zile au trebuit sa stea de vorba mai mult timp. Si evident au descoperit ca aveau o pasiune comuna pentru Forsyte Saga. şi-au petrecut pauzele dintre procese povestind despre Forsyte patru cai, June, micul Jolyon etc. Nu mai spun nimic că iar îmi atrag acuzaţia că sunt un spoiler, de data asta de seriale. Şi ca să nu uit, procesul l-a câştigat Metaforel Teodoreanu. Care nu-i plăcea deloc lui criticului G. Călinescu, cel care strâmba din nas când auzea de romanele lui, dar care făcea nişte fiorituri şi nişte metafore de leşinau toate juratele. Sebastian era ahtiat după romanele de tip saga, a citit ronmanul fluviu al lui Proust de mai multe ori, iar cronica Hallipilor avea în el un fan deschis şi sincer. Era atât de sincer încât în cronici i se întâmpla chiar să vorbească …cu personajele!